România se remarcă printr-o premieră – Un bărbat vaccinat cu Pfizer a primit din greșeală la rapel o doză Moderna

Un bărbat din Târgu Jiu programat marți pentru a face rapelul cu vaccinul anti-Covid Pfizer a fost vaccinat cu Moderna după ce a intrat în cabinetul greșit, precizează profit.ro.

Acum, bărbatul este ținut sub observație deoarece nu au fost făcute studii clinice privind combinarea celor două vaccinuri cu ARN mesager. Din primele informații, bărbatul în vârstă de 69 de ani care venise la vaccinare le-ar fi spus medicilor informații contradictorii. Acesta a declarat că este la prima doză și a intrat în încăperea în care se făceau vaccinări cu serul Moderna.

Încurcătura ar fi fost cauzată și de faptul că nu s-ar verifica la început dacă bărbatul este la prima doză sau la rapel. „Din datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj reiese faptul că, în cursul zilei de astăzi, un bărbat s-a prezentat la un centru de vaccinare din cadrul Stadionului Municipal Târgu Jiu, în vederea primirii celei de-a doua doze de vaccin Pfizer. După completarea chestionarului de triaj, persoana s-a deplasat în sala de așteptare prevaccinare, spre cabinetul medical.

Din declarațiile personalului vaccinator, la momentul respectiv, s-ar fi creat o confuzie în ceea ce privește tipul de vaccin ce trebuia administrat la doza de rapel, pacientul intrând în cabinetul destinat vaccinării cu Moderna”, au transmis autoritățile. Sursa citată a menționat că la nivelul centrului există două fluxuri separate de vaccinare semnalate corespunzător, atât pentru Pfizer, cât și pentru Moderna.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu