UPDATE – S-a îndopat cu medicamente: Tentativă de suicid în Baia Mare

UPDATE – IPJ Maramureș: ”Ieri, 02 decembrie, la ora 18.04, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că un bărbat ar fi avut intenția de a se sinucide într-o locuință de pe bulevardul Independenței din municipiu.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 40 de ani din Mureș,  care a declarat că ar fi consumat băuturi alcoolice și ar fi ingerat mai multe medicamente.

Bărbatului i-au fost acordate îngriji medicale de către un echipaj SMURD și ulterior a fost transportat la spital în vederea efectuării de investigații medicale de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”.

Știrea inițială:       

Joi, 2 decembrie, în jurul orei 18.30, ISU Maramureș a anunțat că în municipiul Baia Mare are loc un nou incident.

Este vorba despre o tentativă de suicid a unei persoane de sex masculin, prin ingerare de medicamente.

Incidentul a avut loc pe bulevardul Independenței.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu