Salvamontiști din Austria, schimb de experință în Maramureș (FOTO)

Reprezentanții structurii de salvare montană din Flaurling, Tirol, Austria, s-au aflat în săptămâna 23-30 aprilie 2023 în Maramureș, într-un schimb de experiențe cu salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș.

Activitățile comune desfășurate au cuprins exerciții de pregătire, de salvare, cățărat și schi de tură cu profesioniștii de la Bergrettung Flaurling Tirol.

În cadrul vizitei în Maramureș, salvatorii montani austrieci au avut și o întâlnire cu Doru Lazăr, vicepreședinte Consiliul Județean Maramureș.

„Am încredere că prin acest schimb de experiențe, atât Serviciul Salvamont Maramureș, cât și salvatorii montani austrici vor prelua exemplele de bune practici, iar astfel cele două structuri își vor eficientiza activitatea”, a transmis Doru Lazăr.
Acest schimb de bune practici a avut o contribuție importantă în dezvoltarea capacităților de intervenție în zona montană a celor două structuri de salvare, și anume Flaurling Tirol și SPJ Salvamont Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu