SÂMBĂTĂ -17 iunie 2023 – 10 ani de Aquastar

Primul și unicul parc acvatic din regiunea noastră sărbătorește cu o serie de programe atractive, pline de culoare și premii valoroase.

Timpul zboară mai ales atunci când te distrezi – se spune, iar acest lucru este valabil și în cazul complexului acvatic, deoarece Aquastar anul acesta își sărbătorește a 10-a aniversare. Cu această ocazie, Imperiul Apelor pregătește o serie de programe interesante pentru oaspeții săi, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți.

La evenimentul care va fi organizat sâmbătă, 17 iunie, fiecare va găsi o activitate care se potrivește intereselor sale. În cursul dimineții, ritmurile latine care revigorează sufletul vor juca rolul principal: veți putea participa mai întâi la o demonstrație de zumba cu Bea, iar apoi, datorită echipei Loga Dance, îți poți încălzi și șoldurile. Iar pentru cei care preferă să poarte teniși în loc de pantofi de dans, organizatorii pregătesc un concurs de lovituri de la 11 metri, cu portarul CSM Satu Mare, dar vor fi și concursuri de aruncare la coș, volei pe plajă, șah, și un turneu de tenis de masă.

După atâta mișcare, ne vom distra și amuza: stand-up comedy și un spectacol de magie sunt pregătite pentru oaspeți la prânz. Desigur, vor fi și activități pe tot parcursul zilei. Pentru a conștientiza importanța mișcării, grație Decathlon Saru Mare, veți putea încerca diverse sporturi, dar organizatorii s-au gândit și la cei mici: în colțul copiilor vor fi pictură pe față, modelare baloane, desen, mascote și multe râsete. La finalul zilei, Beatles Tribute Band Satu Mare va interpreta cele mai populare hituri ale legendarei trupe rock`n`roll, iar în final, vor încununa ultimul deceniu cu un spectaculos foc de artificii.

Așadar, pe 17 iunie, destinația tuturor va fi parcul acvatic Aquastar Satu Mare, deoarece pregătesc o serie de programe pline de culoare pentru această zi pentru tineri și nu numai.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu