SCANDAL BAIA MARE – Elev de la „Barițiu”, sancționat pentru niște stickere

Un elev al unei unități de învățământ din Baia Mare, în speță Colegiul Tehnic „George Barițiu” din Baia Mare, ar fi fost sancționat de conducerea unității școlare fiindcă a adus la școală stickere prin care era încurajat patriotismul. Cei de la Colegiul Tehnic „George Barițiu” spun că nu au făcut altceva decât să aplice prevederile regulamentului intern al școlii.

Am cerut un punct de vedere al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș pe această speță, care ne recunoaște că s-a autosesizat și a demarat verificarea informațiilor apărute în presă, „astfel că o echipă de inspectori școlari s-a deplasat astăzi la unitatea de învățământ unde învață elevul despre care se amintește în aceste articole, pentru a consulta documentele încheiate la nivelul unității de învățământ și pentru a discuta cu conducerea instituției școlare”.

„S-a constatat că sancțiunea aplicată elevului a fost decisă de unitatea de învățământ pentru o abatere săvârșită în acest an școlar, prin care a încălcat prevederile art. 14 lit. j) și n) din „Statutul elevului”, aprobat cu OME nr. 4742/2016, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează obligația elevilor j)-„de a păstra integritatea şi buna funcţionare a bazei materiale puse la dispoziţia lor de către instituţiile de învăţământ preuniversitar”, respectiv n)-„de a manifesta înţelegere, toleranţă şi respect faţă de întreaga comunitate şcolară: elevii şi personalul unităţii de învăţământ” și nu pentru nerespectarea prevederilor art. 15 lit. b) și f) din același document, cum s-a interpretat.

Având în vedere aspectele la care se face referire, unitatea școlară a parcurs, până în acest moment, etapele procedurale prevăzute pentru gestionarea situației, pentru a se putea constata dacă și în ce mod elevul a încălcat prevederile regulamentelor în acest context și pentru a se aplica, după caz, sancțiunile corespunzătoare. Precizăm că mediile școlare – inclusiv la purtare – se încheie doar la sfârșitul anului
școlar, iar o eventuală sancțiune poate fi revizuită de conducerea unității de învățământ până la acea dată”, arată ISJ MM, pentru ziarmm.ro.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
1 Comment