Secția Pediatrie din cadrul Spitalului de Recuperare Borșa se redeschide după șase ani

Vești bune pentru copiii din Borșa. Asta dupa ce primarul orașului, Sorin Timiș, a anunțat că secția Pediatrie din cadrul Spitalului de Recuperare Borșa se redeschide după șase ani.

Secția va avea 20 de paturi și se va redeschide începând cu data de luni, 4 Mai.

”După șase ani în care părinții din Borșa au fost nevoiți să-și trateze copiii în altă parte, de luni, 4 Mai, în Spitalul de Recuperare Borșa se redeschide Secția Pediatrie, dar și Cabinetul Pediatrie în ambulatoriul din cadrul Policlinicii.

Urgențele pediatrice vor fi preluate în Compartimentul Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului de Recuperare Borșa.
Secția este adaptată micuților pacienți, are 20 de paturi și va fi coordonată de către medicul pediatru Carp Viorica”, a spus Sorin Timiș, pe Facebook.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu