SEMNAL DE ALARMĂ – Transportul elevilor, în pericol din cauza unei OUG a Ministerului Finanţelor!

Asociația Elevilor din Maramureș, alături de Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETm) solicită Guvernului să scoată din ordonanţa de urgenţă pentru măsuri fiscal-bugetare prevederile referitoare la transportul elevilor.

Reprezentanții elevilor spun că Ministerul Finanţelor a pus în consultare publică un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru unele măsuri fiscal-bugetare, fiind introduse anumite prevederi referitoare la finanţarea transportului gratuit al elevilor: „Astfel, este introdusă o derogare de la Legea nr. 1/2011, care prevedea ca autorităţile locale vor primi bani prin transfer de la bugetul de stat pentru a asigura gratuitatea, şi este introdusă o restituire pentru transportul local”.

„Conform proiectului, în loc ca banii să fie acordaţi prin transfer către bugetele locale, Consiliile Locale vor asigura gratuitatea din bugetul local, urmând ca mai apoi să le fie restituiţi 40 lei/elev/lună. Această sumă este una stabilită din pix, fără vreun calcul economic în spate, care nu acoperă nevoile autorităţilor locale. Cu titlu de exemplu, în Bucureşti un abonament lunar costă 80 de lei, acesta fiind deja subvenţionat din bugetul local.

În acest context, având în vedere faptul că este al treilea an în care Consiliile Locale nu au primit banii pentru transportul elevilor, şi că mai multe autorităţi din ţară au pe rol procese cu Guvernul în această speţă, există riscul ca Consiliile Locale să refuze să asigure transportul local gratuit al elevilor, cum au făcut şi Consiliile Judeţene. Mai mult, proiectul omite complet cazul transportului judeţean, unde de asemenea ar trebui asigurată gratuitatea în mod identic cu procedurile aplicate în cazul transportului local. La momentul actual, există o iniţiativă legislativă care prevede restituirea cheltuielilor autorităţilor locale cu transportul elevilor, iniţiat la solicitarea şi propunerea reprezentanţilor elevilor.

Dacă proiectul este aprobat, autorităţile locale îşi vor putea primi banii integral, iar Guvernul nu va mai avea nicio posibilitate de a ocoli dispoziţiile legale. Procedura de urgenţă a fost aprobată asupra proiectului, iar în acest context considerăm oportun ca Parlamentul să decidă asupra subiectului, nu Guvernul, nefiind necesară legiferarea prin OUG. Solicităm Ministerului Finanţelor să retragă prevederile ce vizează transportul elevilor din proiectul de OUG!”, precizează Asociațiile Elevilor mai sus amintite.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu