Senator Dan Ivan: Noi prevederi legale pentru 53 de familii ale eroilor căzuți la datorie

În calitate de inițiator al proiectului de lege privind recunoașterea meritelor militarilor români ce și-au pierdut viața luptând pe teritorii străine, am considerat că eliminarea condiționării acordării indemnizației lunare urmașilor eroilor căzuți la datorie de realizarea unor venituri mai mici de 50% din câștigul salarial mediu brut, este esențială deoarece militarii trebuie să aibă asigurarea că, în caz de deces, familiile lor nu vor avea de suferit din punct de vedere financiar. Lipsa unei astfel de garanții poate avea efecte negative majore asupra moralului trupelor, acesta din urmă fiind un element determinant al capacității de luptă și factor esențial pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate.

Cred că o condiționare a veniturilor lunare ale aparținătorilor militarilor ce s-au jertfit în misiuni dificile este o rușine a legislației românești, pentru că, indiferent de sumă, banii nu vor putea niciodată alina durerea din sufletele celor rămași în viață. În mod evident, am susținut această inițiativă, la care mi-am adus personal aportul.

De indemnizația lunară respectivă vor beneficia soțul supraviețuitor (dacă nu s-a recăsătorit), părinții, precum și copiii militarilor, până la împlinirea vârstei de 18 ani (sau, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată conform legii, până la terminarea acestora, fără însă a depăși vârsta de 26 ani).

De noile prevederi legale vor avea parte 53 de familii ale acestor eroi căzuți la datorie.

Dan Ivan, Senator USR Maramureș

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu