Senator USR Dan Ivan: Drama oamenilor obișnuiți, care se luptă în această perioadă cu inflația galopantă, cu ratele la bănci uriașe și cu facturile exorbitante nu trebuie să fie folosită de PSD, PNL și UDMR pentru a mai băga niște bani în buzunar parlamentarilor și baronilor locali

USR a contestat la CCR, pe 8 iunie 2022, majorările salariale acordate demnitarilor, invocând lipsa fișei financiare, încălcarea principiului bicameralismului și încălcarea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.

Curtea Constituțională a dat dreptate USR, admițând astăzi sesizările noastre pe proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public. Prin sesizarea CCR, USR a împiedicat creșterea indemnizațiilor parlamentarilor și a protejat banul public și bugetul de stat.

Confruntată cu decizia CCR, Coaliția PSD-PNL-UDMR apelează acum la un tertip: reintroduce majorarea indemnizațiilor pentru demnitari și aleșii locali pe ușa din dos, printr-un amendament ce va fi astăzi votat în plenul Senatului. USR nu poate accepta ca, sub umbrela majorării salariilor pentru angajații la stat, să beneficieze de creșteri de indemnizații și parlamentarii, aleșii locali și membrii Guvernului.

Drama oamenilor obișnuiți, care se luptă în această perioadă cu inflația galopantă, cu ratele la bănci uriașe și cu facturile exorbitante nu trebuie să fie folosită de PSD, PNL și UDMR pentru a mai băga niște bani în buzunar parlamentarilor și baronilor locali.

Senator Dan IVAN

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu