ȘI A FOST PARADĂ ÎN BAIA MARE- Despre Romania să vorbim măcar azi de bine

Măcar azi romanii vorbesc frumos de Romania. Sunt încă maramureșeni care scot de Ziua Națională steagul țării pe care o iubesc și în care au crescut, cu bune, cu rele. Măcar azi suntem romani, suntem uniți, azi avem cuvinte frumoase și ne aducem cu toții că suntem romani și nu ar trebui să ne fie rușine cu asta. Din contră. 

Și s-a văzut că sunt destui băimăreni care iubesc Romania azi la parada de Ziua Națională de pe Bulevardul Unirii. Mulți au venit cu tricolorul în mană, la fel copii care trebuie să învețe că a fi roman nu e o rușine. E o mandrie, deși mulți ne spun că avem și multe lucruri negative la care mai trebuie să lucrăm, ca popor. Am avut, ca în fiecare an, serviciul religios oficiat de conducerea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, urmat de speech-urile autorităților locale. Au vorbit prefectul de Maramureș, Rudolf Stauder, primarul de Baia Mare, dar și reprezentantul Consiliului Județean. Cuvinte mari, așa cum era și normal. Au mai fost prezenți parlamentari de Maramureș, conducerea Bisericii Greco-Catolice și alți directori de instituții.

Parada nu a fost una spectaculoasă, am avut patru tancuri, mașini ale Poliției, Jandarmeriei, Salvamont Maramureș sau Poliția Locală. Și cam atat. Defilarea soldaților a fost și ea. Și cam atat. A, a urmat un spectacol folcloric, cu cantece care glorifică Romania și ce reprezintă ea. Și de maine revenim la problemele de zi cu zi.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu