SUA: 70% dintre americani preferă să evite cinematografele

70 % dintre americani preferă să vizioneze premiera online a unui film din casele lor decât să meargă la cinematograf, chiar dacă tariful de vizionare este acelaşi cu preţul unui bilet clasic şi în pofida relaxării măsurilor de izolare adoptate în contextul epidemiei de coronavirus, potrivit unui studiu publicat miercuri în Statele Unite şi citat de EFE, titrează Agerpres.

Potrivit sondajului realizat de firma specializată în spectacole şi evenimente sportive Performance Research, majoritatea publicului chestionat va evita să participe la evenimente de masă pentru o perioadă lungă de timp, chiar şi atunci când autorităţile vor anunţa că acestea sunt sigure.

Rezultatele sondajului, realizat pe un eşantion de o mie de persoane şi comandat de revista Variety, arată că teama de aglomeraţii este mai mare acum decât în urmă cu două luni, când OMS a declarat pandemia mondială de COVID-19. Cinematografele sunt cele mai afectate de senzaţia de nesiguranţă, având în vedere că 70 % dintre americani afirmă că vor să vadă o premieră din casele lor, faţă de 13 % care au declarat că vor merge să vadă filmul în sălile de proiecţii, în timp ce 17 % s-au arătat indecişi.

Întrebarea esenţială a fost dacă preţul pentru vizionarea online a unui film ar fi exact acelaşi ca preţul unui bilet de intrare la cinematograf. Răspunsurile au arătat că 60 % dintre cei chestionaţi sunt de părere că participarea la un eveniment de masă „va suscita teamă o lungă perioadă de timp”.

În martie, la începutul pandemiei, doar 47 % dintre americani erau de această părere, care a căpătat susţinere pe măsură ce s-au aflat alte detalii despre boala COVID-19. Chiar şi în condiţiile în care autorităţile ar anunţă că evenimentele sunt sigure, 50 % dintre cei chestionaţi au recunoscut că ar evita astfel de evenimente în masă. De asemenea, 39 % au fost de părere că ar evita concertele în spaţii închise, 36 % ar vizita mai puţin parcurile tematice, iar 33 % ar asista mai puţin la spectacolele de teatru şi artistice.

Sondajul nu aduce veşti bune nici în ceea ce priveşte spectacolele de pe Broadway: 51 % dintre cei chestionaţi afirmă că nu vor intra într-o sală de teatru timp de mai multe luni pentru a vedea un musical, 16 % „nu vor mai intra niciodată”, în timp ce 33 % au dezvăluit că ar merge la spectacol „peste câteva săptămâni sau chiar acum”.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu