Tânăr din Maramureș depistat de polițiști în timp ce conducea fără permis de conducere și sub influența alcoolului

Joi, 6 mai, în jurul orei 23.00, polițiștii Secției 4 Leordina în timp ce executau serviciul de patrulare pe D.C. 7 în Crasna Vişeului au oprit pentru control un autoturism care se deplasa spre centrul satului Crasna Vişeului.

În urma verificărilor polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un tânăr de 23 de ani din Crasna Vişeului, care nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind  de 0.81mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Centrul de permanenţă Ruscova în vederea recoltării de mostre biologice de sânge, informează IPJ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu