Trei infractiuni de conducere sub influenta alcoolului constate de politistii sigheteni

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

In weekendul care tocmai s-a incheiat, trei persoane care au condus in stare de ebrietate pe raza municipiului Sighetu Marmatiei au fost depistate de politisti si s-au ales cu dosare penale. Toate risca sa isi piarda libertatea pe o perioada cuprinsa intre unu si cinci ani.

Un tanar de 29 de ani, din comuna Vadu Izei, a fost oprit pentru verificari vineri seara, in jurul orei 22.30, in timp ce conducea un autoturism pe aleea care face legatura intre strada Gheorghe Sincai si cartierul Bogdan Voda din Sighetu Marmatiei.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei unde i-au fost recoltate probe biologice de sange in vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

Aseara, in jurul orei 22:00, politistii au constatat ca un sighetean de 34 de ani, care conducea un autoturism pe strada Bogdan Voda din municipiu, nu a pastrat o distanta de siguranta si a intrat in coliziune cu autoturismul condus in fata de un barbat de 39 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a relevat ca sigheteanul care nu a pastrat distanta de siguranta avea o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur in aerul expirat. Conform procedurii acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe de sange, potrivit IPJ.

Cea de-a treia infractiune de acest gen a fost constatata de politisti azi-noapte, in jurul orei 00.30. un barbat din Rona de Jos a fost depistat in timp ce conducea pe strada 9 Mai, desi se afla sub influenta bauturilor alcoolice. Intrucat testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur in aerul expirat, barbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, in urma verificarilor efectuate s-a stabilit ca acesta nu este posesor de permis de conducere, pentru nicio categorie de vehicule.

In toate cazurile au fost intocmite dosare penale si se continua cercetarile, urmand a fi dispuse masuri legale.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2