Tupeu fără margini: Conducerea CSS 2 Baia Mare refuză sportivii de performanță în internat, în timp ce directorul e cazat fără să plătească un leu

”România Educată este proiectul generațiilor viitoare, fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani.” Asta anunța Klaus Iohannis înaintea celui de-al doilea mandat de președinte al țării. O idee generoasă, al cărei scop era creșterea gradului de educare a tinerilor ce urmează o formă de învățământ. Dar cum să duci la capăt un astfel de proiect, când până și pe liberalii tăi îi doare la patină de el? Sigur, nu e Iohannis de vină că nici măcar oamenii lui nu au înțeles cum stă treaba cu educația în România. Sau au înțeles, dar se fac că nu îi interesează, pentru că micile chiftele pe care le înghit zilnic din sistemul de educație sunt mult prea tentante și nu pot renunța la ele. Să înfuleci, să bagi la maț, de pe unde poți, de unde sunt chiftelele mai bune. Asta e rețeta. Și gratis, normal. Că doar asta ni se explică în fiecare zi. Că educația în România e gratuită. O fi, dar nu pentru toți. Că nu toată lumea s-a născut în zodia fericirii liberale, să se huzurească pe funcții făcute cadou de partid.

Trecem peste această introducere, ce ar putea fi catalogată de critica bicoloră drept răutăcioasă și fără nicio legătură cu realitatea, pentru a vă prezenta tupeul fără margini al unui director de școală care a dat de pământ cu ”România Educată” încă de la ungerea sa în funcție de către partidul generos al lui Iohannis. Se întâmplă în Baia Mare, unde managerul Clubului Sportiv Școlar Nr. 2 confundă instituția cu un SRL pe care îl conduce așa cum vrea. La liber. Fără multe reguli, că nu ajută la nimic. Și îi dă mâna să patineze în zona gri a (ne)respectării legii, pentru că în spate îi stau aceiași oameni care și-au miruit colega de partid într-o funcție pentru care nu are nicio pregătire de specialitate.

Alina Trifoi predă informatică, însă asta nu a împiedicat-o pe prietena ei liberală Minodora Hendea, fosta ”jenerală” a Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, să o detașeze la club, ”în interesul învățământului”, în septembrie 2021. Strict în interesul învățământului, suntem siguri. (Se aud râsete în fundal.) Ce a făcut informaticiana Trifoi după ce și-a pus șezutul pe jilțul de director al clubului sportiv? Un an întreg, așa ca în balada Andrii Popa, ”cu voinicie, și-a bătut joc de domnie”. Continuarea cu ”tot pradă neîncetat” e celebră, nu insistăm. S-a cazat singură în internatul clubului, fără să întrebe pe nimeni cât costă biletul sau masa consumată la cantina unității. Familistă convinsă, l-a luat și pe soț cu ea. Și nu oricum, i-a pus volanul mașinii de serviciu în brațe, deși omul chiar nu are vreo treabă cu CSS 2 Baia Mare.

Veți spune poate că se practică. Și că nu e mare mirare să vezi cum angajații statului se folosesc de bunurile pe care vremelnic le au la îndemână, ca niște privilegiați ai sorții, în timp ce alții, mai puțin norocoși în viață, scot bani din buzunar pentru tot ce consumă. Așa o fi, aceste uzanțe de tip feudal au intrat într-un firesc cotidian scuzat de obsedantul argument al principiului ”toți fură”. De aceea nu asta miră cel mai tare atunci când vedem un director că doarme, la propriu, pe perna instituției. Ci faptul că și-a oficializat propriul abuz. În toamna acestui an, cu ajutorul unui consiliu de administrație format, în mare parte, din niște iresponsabili, Alina Trifoi s-a cazat din nou cu titlu gratuit la internatul clubului și beneficiază de transport plătit de stat pe ruta Baia Mare – Vișeu de Sus (acolo unde are norma de predare ca informatician), fără nicio îngrădire. Mărturie stă hotărârea adoptată de consiliul de administrație al CSS2 Baia Mare, în 3 octombrie, 2022, pe care însăși Trifoi o semnează.

Pentru a înțelege mai bine fabulosul situației, vă mai spunem doar că directorul CSS 2 Baia Mare s-a pricopsit cu acest obraznic privilegiu după ce, înainte cu o săptămână (26 septembrie), același consiliu de administrație prezidat de aceeași Alina Trifoi a RESPINS cazarea pe timp de zi, în internatul clubului, a doi sportivi legitimați la Centrul Național de Excelență Volei Baia Mare, elevi ce nu locuiesc în municipiu și fac zilnic naveta la școală și sala de antrenamente, tineri voleibaliști pentru care o cameră în internat ar fi fost extrem de benefică pentru a face față cerințelor educaționale cu care aceștia din urmă se confruntă.

Ce să mai spui? O monstruoasă dovadă a tupeului de care este capabil directorul celui mai important club sportiv școlar din istoria județului. Aceasta este traducerea liberă a sloganului liberal ”România Educată”. Refuzi, fără nicio justificare, pentru că realmente nu ai cum să motivezi neacordarea sprijinului solicitat de doi elevi sportivi de înaltă performanță (excelență în volei), iar apoi să primești din partea consiliului de administrație pe care îl conduci cadoul cu cele două vouchere de cazare și transport. O fi ghinion? Nu credem.

ZiarMM.ro

Cererea inițială de cazare, înregistrată la CSS 2, în luna septembrie.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu