Tupeu finalizat cu dosar penal pentru un tânăr maramureșean. Află ce a făcut

Duminică seară, în jurul orei 23.50, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Unirii din municipiu.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că autoturismul este radiat din circulație și are montate plăcuțe de înmatriculare cu număr fals. Şoferul a fost identificat ca fiind un tânăr de 25 de ani din Berbeşti. Poliţiştii l-au testat pe acesta cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, potrivit IPJ Maramureș.

Tot în acest week-end poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările faţă de alţi patru bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 35 şi 60 de ani, care au comis infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Trei dintre aceştia au condus în stare de ebrietate,cu o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aer expirat, iar unul a condus fără să deţină permis de conducere.

ZiarMM 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu