Turcan: alocațiile intră majorate cu 20% de la 1 februarie

Alocațiile copiilor intră majorate cu 20% de la 1 februarie, a anunțat miercuri seara Ministrul Muncii, Raluca Turcan, la TVR 1. Astfel, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani ajunge la suma de 214 lei pe lună. Turcan face referire la un proiect de lege, aprobat anul trecut de Senat, care prevede majorarea cu 20% a alocațiilor copiilor de la 1 ianuarie. Același proiect mai prevede ca din 2022, suma alocației să fie indexată anual cu rata inflației.

„Alocațiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocațiilor avem o lege în Parlament și vom vedea acolo dacă se menține și a doua tranșă”, a declarat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii anunțase și pe 31 decembrie 2020 că alocațiile vor fi majorate cu 20% din 1 ianuarie.

„Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, a transmis atunci ministrul Muncii, citată de Digi24.

Ea a precizat că alocațiile pentru copiii până în doi ani și pentru copiii cu handicap, cu vârsta de maximum 18 ani, vor creşte la suma de 427 de lei pe lună.

„Pentru copiii până în 2 ani şi copiii cu handicap până la 18 ani, cuantumul alocaţiei va fi de 427 de lei lunar”, a mai spus la finalul lunii ianuarie ministrul Muncii.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu