Un bărbat din Nistru fără permis de conducere s-a urcat la volanul unui autoturism neînmatriculat 

Miercuri, la ora 17:50, poliţiştii din Tăuții Măgherăuș, au oprit în trafic pentru control un autoturism, în localitatea Nistru.

Poliţiştii au constatat în urma verificărilor efectuate că la volan se afla un bărbat de 63 de ani din localitate, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus nu este înmatriculat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, potrivit IPJ Maramureș.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu