Un maramureșean a încercat să scape de poliție pentru a nu fi descoperit sub influența alcoolului

Joi, 4 august, la ora 18.40, în timp ce efectuau serviciul de patrulare și supravegherea traficului rutier pe D.J. 171, polițiștii au observat un autoturism, care se deplasa dinspre Suciu de Sus înspre Suciu de Jos, iar la observarea autospecialei de poliție a mărit brusc viteza de deplasare.

S-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză, fiind folosite semnalele luminoase și acustice ale autospecialei, autoturismul continuându-și deplasarea pe o distanță de aproximativ 300 de metri, virând brusc la dreapta pe o stradă laterală, după care s-a oprit.

La volan a fost identificat un bărbat de 56 de ani din Cupșeni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Târgu Lăpuș, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, transmite IPJ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu