Unii nu se dezmint: Au condus sub influența alcoolului prin Baia Mare

În perioada 19-20 ianuarie, polițiștii maramureșeni cu atribuții rutiere au depistat în trafic doi bărbați de 28 respectiv 36 de ani din Baia Mare și Săcălășeni, care au condus autoturisme pe drumurile publice din municipiu în timp de aveau alcoolemii de 0,44 respectiv 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat fiind conduși la unități spitalicești, unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Alți doi bărbați, în vârstă de 19 respectiv 31 de ani din Seini și Baia Mare, au fost identificați de polițiști, în timp ce conduceau autoturisme având permisele de conducere suspendate, informează IPJ.

În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul rutier.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu