Uniunea Europeană şi SUA cer talibanilor să pună capăt ofensivei militare în Afganistan

Misiunile diplomatice ale mai multor ţări în Afganistan, între care Statele Unite, au cerut militanţilor talibani să înceteze urgent actuala lor ofensivă militară în ţară, relatează luni dpa, informează AGERPRES.

Într-un comunicat comun, semnat printre alţii de Delegaţia UE în Afganistan şi de Biroul Reprezentantului Civil al NATO la Kabul, se precizează că actuala ofensivă a talibanilor conduce la victime în rândul civililor, strămutarea populaţiei şi distrugerea infrastructurii publice în toată ţara.

„Ofensiva talibanilor este în contradicţie directă cu angajamentul lor pentru o soluţionare negociată a conflictului şi procesul de pace de la Doha”, se arată în comunicat.

Ţările semnatare condamnă „informaţiile credibile” privind încercări de reprimare a drepturilor femeilor şi fetelor şi de a închide organizaţii mass-media private şi publice în încercarea de a ascunde abuzurile asupra drepturilor omului şi de a reduce libertatea de exprimare.

„Afganii au obţinut numeroase realizări în ultimii 20 de ani şi îşi doresc să continue să se bazeze pe realizările lor în ceea ce priveşte dezvoltarea, drepturile umane şi libertate de exprimare. Vrem să subliniem că acest progres realizat în ultimii ani poate fi susţinut numai dacă toate părţile lucrează împreună”, se mai arată în comunicat.

Declaraţia survine la o zi după ce o delegaţie afgană la nivel înalt a încheiat o reuniune de două zile cu reprezentanţi ai talibanilor la Doha, Qatar.

Mohammad Naeem, un purtător de cuvânt al talibanilor, a declarat după reuniunea de la Doha că cele două părţi s-au angajat să continue negocierile la nivel înalt până la găsirea unei soluţii politice la actualul conflict.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu