VIDEO – Cele mai sancționate fapte in 2022 în domeniul relațiilor de muncă în Maramureș

Nu există săptămană în care inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului de Muncă Maramureș să nu aplice amenzi angajatorilor pe domeniul relațiilor de muncă. Cele mai sancționate fapte în acest an în acest domeniu au fost cele referitoare la încălcarea dispozițiilor Codului Muncii.

„De la începutul anului și pană la finalul lunii mai, pe domeniul relațiilor de muncă au fost aplicate 280 de sancțiuni contravenționale. 90 dintre acestea reprezintă amenzi și 190 sunt avertismente. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la 542.000 de lei, din care 275.000 de lei reprezintă amenzi aplicate pentru muncă fără forme legale sau muncă la negru. Cele mai sancționate fapte sunt cele legate de încălcarea dispozițiilor Codului Muncii, aici fiind aplicate 58 de amenzi contravenționale, 7 amenzi au fost aplicate peentru negarantarea salariului minim brut la nivel național”, ne-a spus Mircea Onea, purtător de cuvant al ITM Maramureș.

Au mai fost aplicate în perioda amintită și 39 de amenzi pentru nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă, printre altele.

Mai multe în VIDEO-ul de mai jos:

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu