Vîlceanu: Noi estimăm că datoria publică va ajunge la finalul anului undeva la 49,1-49,2% din PIB

Datoria publică a României va ajunge la finalul anului la 49,1% – 49,2% din PIB, în scădere de la aproximativ 49,5% în prezent, a declarat marţi, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, subliniind că va creşte PIB-ul nominal, informează AGERPRES.

„Datoria publică este în momentul de faţă undeva la 49,5. Ştiţi foarte bine că atunci când măsori datoria publică trebuie să iei în considerare şi PIB-ul nominal. Noi estimăm că datoria publică va ajunge la finalul anului, având în vedere estimările de PIB după rectificare, la undeva la 49,1-49,2 (% din PIB, n.r.). Deci suntem în grafic. Ceea ce vreau să vă spun este faptul că, aşa cum ştiţi, avem un plan de împrumuturi – şi o strategie de administrare a datoriei publice pe baza cărora facem aceste împrumuturi – şi nu facem altceva decât, aşa cum ştiţi – pentru că am şi văzut ştiri începând de ieri, că iar s-a împrumutat Ministerul de finanţe. Ştiţi foarte bine că lunea şi joia avem licitaţii”, a menţionat Dan Vîlceanu, menţionând că va creşte şi PIB-ul nominal.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu