VOR SĂ SCHIMBE LEGEA EDUCAȚIEI – Vom avea supraveghere audio-video în școli

Sunt mulți cei care spun că în actualul sistem de învățământ românesc e harababură totală.An de an se schimbă din mers multe lucruri, se revine asupra unora care au fost deja eliminate și despre care se credea că mai mult încurcă, decât ajută, după care se revine și tot așa. Mai nou se cere eliminarea Bacalaureatului, pentru că nu mai înseamnă nimic și exemplele ar putea continua.

Pentru a preveni incidentele în timpul orelor de curs mai nou se vine cu propunerea de a se înregistra audio-video ora, pentru ca atunci când apar probleme să se vadă de fapt cine a greșit și de la cine a plecat scandalul. Poate că așa se va vedea că multe dintre scandaluri pleacă de la copii prost educați, care nu acordă respectul cuvenit cadrelor didactice și astfel se vor lua măsuri.

”La solicitarea scrisă a părinţilor/reprezentanţilor legali, pot fi înscrişi în învăţământul special în clasa pregătitoare copiii cu cerințe educaționale speciale, cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani împliniți până la data de 31 decembrie a anului în care se face înscrierea. Finalizarea în învăţământul cu frecvenţă zi a cel puţin 3 ani în filiera tehnologică sau în cea vocaţională sau a 4 ani în învăţământul tehnologic special conferă elevului o calificare de nivel 3, conform Cadrului naţional al calificărilor, şi acces direct pe piaţa muncii, în baza unor probe profesionale specifice sau a unui examen de certificare a calificării profesionale. Unitatea de învăţământ preuniversitar, raportat la nevoile educaționale, socioemoționale, de sănătate fizică și mintală ale beneficiarilor primari, poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei şi protecţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor, precum și în scopul prevenirii actelor de violență fizică și/sau psihică care pot apărea în spațiul școlar.

Unităţile de învăţământ care au instalat sistem de supraveghere audio-video, monitorizează audio-video procesul educațional derulat în sala de clasă și 5 îşi asumă răspunderea cu privire la respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum şi ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare, în special în ceea ce priveşte modul de stocare, prelucrare a datelor cu caracter personal obţinute din înregistrările camerelor de supraveghere audio-video, de garantare a securității și integrității înregistrărilor audio-video instalate în incinta unităţilor de învăţământ.

Camerele audio-video pot fi instalate și în exteriorul clădirilor, pe holuri, în sălile de mese, săli de sport şi săli de festivităţi, cămine internate, biblioteci școlare sau centre de documentare și informare. Unităţile de învăţământ care au instalat sistem de supraveghere audio-video folosesc înregistrările audio -video numai în scopul investigării cazurilor de violență, fizică sau psihică, respectiv a cazurilor ce vizează protecția bunurilor și valorilor, care se produc în spațiul școlar, desemnează o persoană/persoane cu atribuții de monitorizare a funcționării sistemului de supraveghere audio -video, asigură stocarea și păstrarea, în condiţii de siguranţă şi confidenţialitate, a înregistrărilor audiovideo pentru o perioadă de 90 de zile, cu excepţia cazurilor temeinic justificate când această perioadă se prelungește, până la finalizarea cercetărilor privind sesizările formulate, după care aceste informaţii se şterg, respectiv nu pot folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice și asigură funcţionarea corespunzătoare a sistemelor de supraveghere audio-video”, se arată în proiectul supus dezbaterii publice de ME.

Mai spunem doar că pentru anul şcolar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor este astfel: bursă de merit – 450 lei/lună, bursă de reziliență – 300 lei/lună, bursă socială – 300 lei/lună și bursă tehnologică – 300 lei/lună.”

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu