Ziua Eroilor, marcată la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare (FOTO)

În fiecare an, Ziua Eroilor este celebrată odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, prin comemorarea solemnă a memoriei celor căzuţi de-a lungul timpului pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

Astăzi, la Monumentul Ostașului Român din Baia Mare, a avut loc ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Eroilor. Prezent la evenimentul solemn de astăzi, Doru Lazăr, vicepreședinte Consiliul Județean Maramureș, a depus o coroană de flori în cinstea eroilor neamului.

„Nu întâmplător cinstim memoria eroilor neamului concomitent cu marea sărbătoare a Înălțării Domnului, căci Ziua Eroilor este o zi când celebrăm triumful și privim spre înaltul cerului cu speranță și recunoștință, cu împlinirea că trăim vremuri în care ne putem bucura de înfăptuirea marilor aspirații ale înaintașilor noștri.

Astăzi, mai mult ca oricând, ne înclinăm cu respect în fața faptelor de vitejie săvârșite sub culorile tricolorului, trimitem un gând bun celor care s-au jertfit pentru noi și ne manifestăm aprecierea față de curajul, abnegația și profesionalismul cu care eroii prezentului, militarii români, își reprezintă patria în teatrele de operații”, a transmis vicepreședintele Doru Lazăr astăzi.

Odihnă veșnică și cinste Eroilor Neamului! Hristos S-a Înălțat!

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu