Continuă reamenajarea domeniului Mogoșa (FOTO)

La Mogoșa continuă reamenajarea zonei, astfel ca turiștii să aibă parte de o experiență cât mai plăcută.

Recent, primarul orașului Baia Sprie, Alin Bîrda, afirmase că potrivit unui parteneriat între primărie și proprietarii Domeniului Mogoșa, aici urmează să se amenajeze o promenadă în jurul lacului constând din alei și podețe

De asemenea, este prevăzută amenajarea unei parcări în zona lacului. Nu în ultimul rând se dorește organizarea de concursuri sportive de alergare și ciclism.

”Primăvara asta capricioasă ne-a dat planurile peste cap. Am avut ploi, vânt, frig și chiar zăpadă atunci când speram să vedem copacii înmuguriți.

Dar să știți, dragi prieteni, că nimic nu ne stă în cale și continuăm să ne pregătim pentru reîntâlnirea cu voi. Avem multe surprize plăcute și de-abia așteptăm să petrecem împreună o vară mi-nu-na-tă! Țineți aproape pentru a fi la curent cu noutățile!”, precizează reprezentanții Domeniului Mogoșa, care au publicat pe Facebook mai multe imagini cu lucrările din această perioadă.

Vlad HERMAN

Schimbări importante în acest an la Mogoșa. Află ce se va realiza

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu